Ascultă Israele! – Deuteronom 6,1-9

Dragi frați și surori, sper că vă găsesc bine cu aceste cuvinte!

Am ajuns cu studiul Vechiului Testament în cartea Deuteronom. Cartea aceasta este așa de relevantă pentru zilele noastre, cum a fost și în vremurile Domnului Isus, la 1500 de ani de când a fost scrisă. Domnul în ispitirea din pustie a citat doar din cartea Deuteronom. Era un rezumat al legii, o carte de vârf în concepția poporului Israel.

v.4. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn! – În țara Canaan oamenii credeau că sunt mai mulți, dar ei trebuia să știe că nu era adevărat. În realitate nu era decât un singur Dumnezeu. Moise vroia să îi încredințeze și să nu mai stea în dilemă, să nu se mai lase ispitiți, să câștige timpul ascultând de Acest singur Dumnezeu. Nici nouă astăzi Dumnezeu nu ne spune alt lucru: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona! Pentru alții pântecele este dumnezeul lor. Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele! Cu toate acestea, mulți aleargă de dimineață până seara după tot felul de dumnezei, măcar că nu conștientizează asta. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!

v.5. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta! – Este cea mai mare poruncă! Domnul nu a adăugat mult la asta, decât pe iubirea de semen. Cele zele porunci se înpart în două, pentru Dumnezeu și pentru oameni. Însă ceea ce învață Moise sunt câteva lucruri concrete, practice: să citești scripturile de două ori pe zi – la sculare și sa culcare. Dacă nu ne obișnuim să facem asta, nu vom progresa. Să vorbim celor din jurul nostru. Atunci erau copii, nepoții, robii. Acum sunt cei de astăzi. Orice vorbiți, faceți-o din perspectiva lui Dumnezeu și așa vestiți evanghelia.

Fraților să facem aceste lucruri, să strângem rândurile, să ținem aproape! Venirea Domnului bate la uși! El nu s-a schimbat, se așteaptă ca să îl urmăm cu credincioșie!

Domnul să ne ajute să împlinim tot ce spune Domnul, ca să ne adunăm comori în ceruri! Amin!

Radio Bistrita Crestina

 

[html5radio radiolink=”http://5.2.174.158:8000/;stream.mp3″ radiotype=”shoutcast” bcolor=”000000″ image=”shoutcast-icecast-html5-player-player.jpg” title=”Radio Bistrita Crestina” artist=”http://isusmantuitorul.ro”]

Radio Bistrita Crestina este un post cu muzica religioasa, ce poate fi ascultat zilnic pe frecventa 106 Fm in orasul Bistrita dar si pe internet oriunde in lume.

“Este o adevarata binecuvantare ca, printre zecile de voci pe care le auzim zilnic, sa ascultam si voci care il proclama pe Iisus Hristos ca Domn si pe Dumnezeu ca Rege.”

Echipa este formata din oameni cu obiective bine definite, acelea de a transmite mesajul Scripturii prin emisiuni crestine, care urmaresc sa aduca o oaza de speranta intr-o lume arida si uneori lipsita de sens.

Puteti asculta predici ziditoare, cantece si poezii crestine, informatii despre ce se intampla in lumea evanghelica cat si stiri internationale.

Daca doriti sa incepeti o zi plina de pace si liniste sau sa petreceti o seara in compania Cuvantului lui Dumnezeu, va recomandam emisiunile difuzate pe frecventa 106 Fm.

Radio Viata Noua

 

[html5radio radiolink=”http://s5.radioboss.fm:8398/;stream.mp3″ radiotype=”shoutcast” bcolor=”000000″ image=”shoutcast-icecast-html5-player-player.jpg” title=”Radio Viata Noua” artist=”http://isusmantuitorul.ro”]

Radio Viata Noua aduce in peisajul online al canalelor romanesti crestine, emisiuni educationale si muzica religioasa.

Statia promoveaza melodii romanesti, lucruri interesante din Biblie si mesaje prin care se incurajeaza apropierea de Dumnezeu

Radio DWG

 

[html5radio radiolink=”http://5.2.174.158:8000/;stream.mp3″ radiotype=”shoutcast” bcolor=”000000″ image=”shoutcast-icecast-html5-player-player.jpg” title=”Radio DWG” artist=”http://isusmantuitorul.ro”]

DWG Radio este o initiativa misionara conform scripturii, care transmite mesajul biblic pe unde radio.

Aici asculti predici crestine si muzica religioasa oriunde in lume prin internet.

Radio Stanca Mantuirii

[html5radio radiolink=”http://radio.stancamantuirii.net:8000/;stream.mp3″ radiotype=”shoutcast” bcolor=”000000″ image=”shoutcast-icecast-html5-player-player.jpg” title=”Radio Stanca Mantuirii” artist=”http://isusmantuitorul.ro”]

Radio Stanca Mantuirii este un post de radio online din Romania ce poate fi receptionat doar pe internet.  Difuzeaza muzica crestina,  predici religioase, mesaje si inregistrari din timpul slujbelor.

Cu sloganul “un radio  cladit pe stanca”, Radio Stanca Mantuirii doreste sa-ti fie prieten si iti promite ca prin muzica si programele realizate nu te va dezamagi.

Radio Gosen

[html5radio radiolink=”http://ascultaradiogosen.no-ip.org:8125/;stream.mp3″ radiotype=”shoutcast” bcolor=”000000″ image=”shoutcast-icecast-html5-player-player.jpg” title=”Radio Gosen” artist=”http://isusmantuitorul.ro”]

Radio Gosen, este un stream online cu muzica crestina si predici religioase.

Emisiunile sale pot fi ascultate pe internet 24 de ore din 24.

Daca esti un crestin evanghelic ori vrei sa-ti imbogatesti cunostintele legate de Mantuitor si viata de apoi, Radio Gosen e locul potrivit.

Radio Ava

[html5radio radiolink=”http://195.154.14.162:8888/;stream.mp3″ radiotype=”shoutcast” bcolor=”000000″ image=”shoutcast-icecast-html5-player-player.jpg” title=”Radio Ava” artist=”http://isusmantuitorul.ro”]

Radio Ava este un post crestin cu muzica religioasa, resurse si programe moderate live in care se dezbat teme diverse din biblie.

Vindecarea unui surdo-mut / Marcu 7,31-37

Atunci când au adus la Domnul Isus pe un om surdo-mut, Domnul Isus a făcut anumite lucruri deosebit de alte împrejurări. I-a pus mâinile în urechi, salivă pe limbă, a suspinat, s-a uitat în sus și a spus ”Deschide-te!”.

Mai întâi vreau să subliniez că bolnavul avea o condiție specială. El nu putea să audă, dar nici nu putea să vorbească. El este o ilustrație fidelă a păcatului. Atunci când păcătuim, nu Îl mai auzim pe Dumnezeu și nici pe cei din jurul nostru, dar mai rău este că nici nu putem formula ce avem ca să cerem ajutor. Slăvit să fie Dumnezeu că pentru acel surdo-mut a mijlocit prietenii lui! Să ne înconjurăm și noi de oameni care se roagă pentru noi și noi înșine să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor după cum știe El, căci adesea nu știm cum să ne rugăm.

Domnul face toate aceste semne speciale pentru a capta atenția unui surdo-mut. Dacă ne uităm cu atenție vedem limbajul unui surdo-mut, semne cu mâinile, suspin, privire în sus, gesturi prin care comunică în general surdo-muții. Asta ne învăță pe noi că oricât de bolnavi am fi, căzuți, sau trântiți, Domnul tot așteaptă să facem și noi ceva. El va încerca să se coboare la tine jos, și o va face să știi. Tu trebuie să Îl privești și să răspunzi la ceea ce va face El.

În final înțelegem că omul a putut fii vindecat pentru că Domnul a lucrat în mod deosebit cu El, solicitându-i atenția, credința. Domnul fiecărui bolnav are să îi spună ceva, să îi ceară ceva: Ce vrei să îți fac? De când este așa? Dați piatra la o parte! Dute și să nu mai păcătuiești! Dacă nu putem ajunge la un suflet cu Evanghelia, adesea este pentru că încă nu am făcut totul, încă nu ne-am potrivit acelui suflet. Domnul așa proceda! Dacă vom face și noi așa, vom câștiga mai multe suflete!

Apostolul Pavel a învățat și el acest adevăr de la Domnul după cum spune:

”Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.” (1 Corinteni 9:19)

Să fiți binecuvântați!

Florin Stoica

Scara cerului

Suntem la început de an și calendarul de predicare este în Geneza. Săptămâna aceasta vorbim din Geneza 28, unde Iacov vede scara cerului într-un vis.

În versetul 10 vedem mai întâi că Iacov fugea de mânia lui Esau – De aici deducem că ceea ce facem astăzi dictează viitoul nostru. Iacov era singur într-un câmp și urma să doarmă cu capul pe o piatră, de ce? Pentru că faptele lui îl adusese aici. Să luăm seama la ceea ce facem, că atungi când facem rău, viitorul nostru este mai limitat, când facem bine, suntem mai liberi. Iacov era limitat să nu mai doarmă în casa tatălui său, pentru că greșise înaintea lui Esau.

În versetul 12 avem vizul lui Iacov – Din visul acesta învățăm în primul rând că cerul și pământul nu sunt fără o legătură între ele. Există o cale spre cer, Isus Hristos! Sunt oameni care trăiesc de ca și cum pământul nu mai are nici o șansă, nici o legătură cu cerul. Acest lucru nu este adevărat, trebuie doar să căutăm din toată inima. Apoi vedem îngerii urcând și coborând. Asta ne arată că Dumnezeu își trimite zilnic slujitorii lui să lucreze pentru cei ce sunt pe calea mântuirii, noi însă trebuie să îi identificăm și să îi urmăm.

În versetul 13 Dumnezeu îi vorbește lui Iacov – Pământul acesta ți-l voi da ție! Trebuie să spunem că nu îl dăduse nici lui Avraam, deși îi promisese, nici lui Isaac, nici lui Iacov avea să nu i-l dea, și 400 de ani fii lui nu îl primesc, dar… după 440 de ani prin Iosua Dumnezeu își împlinește făgăduința! Chiar dacă întârzie, ceea ce ți-a spus Dumnezeu, așa va fi, să nu te îndoiești niciodată! I-a primis că sămânța lui fa fii ca pulberea pământului. Din nou subliniem că evreii niciodată nu au fost mulți pe pământ, dar… de la Hristos în sus, cei ce se numesc fii lui Iacov spirituali, dar reali, sunt ca pulberea pământului pe pământ, mai numeroși decât poporul Chinez.

În versetul 20-22 Iacov face un jurământ lui Dumnezeu – Dacă Dumnezeu îl va păzi, dacă Dumnezeu va îngriji de el, și dacă Dumnezeu îl va duce în pace în casa tatălui său, atunci se va preda pe de plin lui Dumnezeu. Adică Domnul va fi Dumnezeul lui. Fraților, de fapt, atunci când ne predăm Domnului, doar atunci noi primim protecție cu adevărat: Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. (Ioan 10:28), atunci primim cele necesare: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33) și atunci vom ajunge în casa tatălui nostru: În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. (Ioan 14:2)

Să ne predăm deplin lui Dumnezeu!