”Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” 1Corinteni 10,13

În textul acesta apostolul Pavel ne spune că ispitele și încercările sunt greutăți, dar niciodată de netrecut:

• Nici una nu este peste puterea noastră – ci Dumnezeu totdeauna le trimite, le îngăduie potrivit cu puterea noastră. Poate o încercare îți pare grea, un lucru e sigur, nu este peste puterea ta. Nu descuraja! Ea este totdeauna sub puterea ta, adică să o poți răbda! De aceea îndrăznește! Este ca un lucru sigur, de care biblia vrea să nu ne îndoim.
• Întotdeauna este un mijloc ca să ieșim din ea – niciodată nu este fără ieșire. Satan asta vrea să crezi, că nu mai ai ieșire. Oricât de întunecată ar părea o problemă, un lucru e clar, nu este fără ieșire. Cât va mai fi har pe pământ, mereu va fi o ieșire! Este un lucru de migală, este adevărat, ca să cauți ieșirea, dar ea este! Este un lucru te timp ca să o găsești, dar ea este!

Dacă știi aceste două lucruri ar trebui să ai pace, să știi că lucrurile sunt stabile și rezonabile, trebuie să fii și tu silitor și să le rezolvi. Ai două asigurări, sunt alese de Dumnezeu cum trebuie, și au soluții toate. Ce vrei mai liniștitor de atât? Să fim mulțumitori și muncitori, să nu disperăm niciodată orice ar fi, mereu să alergăm la Hristos, să ne ierte de păcat, daca avem, sau să ne dea Duhul Sfânt ca să vedem calea. Să facem acea muncă migăloasă, în care să găsim soluția, pentru asta trebuie cercetare, trebuie studiu, analiză peste analiză, după analiză uneori. Asta este! Este mai costisitor, dar dacă știi că totdeauna este o ieșire, cum vrei mai mult respect pentru munca ta? Caută, că vei găsi!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Florin Stoica

Duminica aceasta am fost îndemnați să ne rugăm pentru familiile noastre, pentru înțelepciune în educarea copiilor noștri. De aceea voi veni cu câteva îndemnuri pentru educarea copiilor noștri.

În casele creștine există un mare avantaj al prezenței cuvântului lui Dumnezeu, însă nu suntem scutiți de erori, cel rău are metodele lui în a face pe creștini să greșească în educația copiilor. Iată în continuare câteva greșeli, erori pe care creștinii le fac în educația creștinului.

1. Moralitatea – aceasta nu este o metodă rea în sine, deci trebuie să o folosim, dar trebuie să știm că nu este suficientă. Moralitatea e bună, dar ea se bazează pe puterile omului, iar omul prin puterile lui nu se poate schimba niciodată. ”Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.” (Ieremia 2:22) Atunci care este soluția? Soluția este Evanghelia lui Hristos. Prin ea suntem născuți din nou și primim Duhul Sfânt. Acestea sunt adevăratele soluții pentru noi.
2. Conducerea deficitară – asta presupune ideea că tatăl este capul familiei. Acest lucru poate fi și adesea este interpretat greșit, făcând din ceilalți membrii ai familiei slujitori ai tatălui. Acum, slujitori sunt, dar ai lui Dumnezeu. Faptul că tatăl este capul familiei, asta implică să fie cel dintâi, modelul slujirii lui Dumnezeu în familia lui. Aceasta este perspectiva corectă asupra conducerii.
3. Determinismul – acest concept pleacă de la Proverbe 22,6 care spune: ”Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Acest text este un proverb și nu o profeție. Când citim biblia trebuie să ținem cont de specificul fiecărei cărți. Acest text spune că așa se poate întâmpla, dar nu că întotdeauna se întâmplă așa. Deci ce este greșit cu acest determinism? Trebuie să învățăm pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, dar de asemenea, dacă el niciodată nu se întâlnește cu Hristos, el are șansa să nu meargă niciodată pe calea lui Dumnezeu. Prin Evanghelie și Harul lui Dumnezeu versetul acesta poate deveni realitate.
4. Ipocrizia – asta înseamnă să pretinzi ceea ce nu ești. Când nu poți să faci un lucru pe care în spune Dumnezeu, trebuie să stai în fața lui Dumnezeu și să îl rezolvi potrivit Cuvântului, mărturisind, spălând și îndreptând acel lucru. Altfel tu nu vei putea să îți ridici familia mai sus decât ești tu. Ipocrizia este cea care îți sugerează să te ascunzi pe tine, și să înveți pe alții ce este corect. Să ne ferim de acest lucru, este păcatul cel mare al celor credincioși. Să ne îndreptăm cu adevărat, dacă vrem să scăpăm de această ispită.

În încheiere vreau să spun că Hristos și Evanghelia Sa este soluția lui Dumnezeu pentru noi, cât și pentru copii noștri. Evanghelia nu este doar o poartă de început, despre care apoi nu mai vorbești, ci ea este mesajul care întreține viața noastră, ea ne spune că fără Hristos nu putem face nimic, ea ne spune că prin nașterea din nou, toate lucrurile se fac noi, cele vechi se duc. Evanghelia nu ne învață doar răscumpărarea prin Hristos, ea are mult mai multe învățături. Ea ne învață că dacă este cineva în Hristos el a primit har care îl întărește până la sfârșit, îl duce înainte în siguranță dacă este în legământ cu Hristos. Aceasta este calea care ne dă nouă putere să perseverăm până la sfârșit cu bine!

Domnul să ne ajute să ne bazăm pe Evanghelia Domnului Isus în toate aspectele vieții noastre!

Învierea Domnului Isus a marcat cel mai mult biserica primară astfel încât mesajul lor principal era despre înviere.

Învierea dovedea supremația lui Hristos asupra morții, biruința Lui și dovada răscumpărării noastre.

Supremația Domnului Isus se vede prin faptul că odată înviat, El nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. (Romani 6,9) Acest lucru ne arată că ceea ce a făcut Isus nu mai are cale de întoarcere, și aici este vorba de viață, de veșnicie. Așa vom fi și noi dacă păstrăm până la sfârșit credința în Hristos!

Biruința Domnului Isus prin înviere se vede prin faptul că răutatea oamenilor și a celui rău a fost înfrântă. De acum omul nu mai are ce să facă. Domnul Isus deși era printre ei, era ca ei, El era superior lor, putea apărea și dispărea, putea trece prin ziduri. Era mai presus de ei, era întru-un trup de slavă. Domnul a obținut biruința totală asupra celor răi.

Învierea Domnului Isus este dovada răscumpărării noastre. Prin învierea Lui se dovedește faptul că am fost socotiți neprihăniți Romani 5,25. El după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. (Evrei 9,12) Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. (Evrei 9,14)

Dacă privim moartea și învierea Domnului Isus din perspectiva mântuirii noastre vedem adevărata ei valoare. El a făcut asta pentru că ne-a iubit și pentru că această cale era singura pentru ca noi să putem fi mântuiți de justiția dreaptă a lui Dumnezeu.

Lăudat să fie Dumnezeu!

Legendă:

Hristos

Domnul Isus a venit pe pământ a trăit o viață fără păcat, a vestiti calea mântuirii, a murit și a înviat pentru păcatele oamenilor, apoi a încredințat ucenicilor mandatul câștigării de suflete.

Domnul Isus este centrul bisericii Sale, biserica este trupul Său, toate categoriile de slujitori sunt ancorați în El, atât noii convertiți cât și conducătorii în Hristos. El ține totul, fără El nu există biserica creștină.

I – Adunarea

Aceștia sunt toți oamenii dintr-o adunare, care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, credincioși sau necredincioși. În adunare cei necredincioși întreabă ca în Fapte 2,37 : ”Ce să facem?”.

Aici au venit la locul potrivit, pentru că din biserica lui Hristos se poate ajunge în Împărăția lui Dumnezeu prin pocăință și credință oficiind acest lucru în actul botezului.

II – Membrii

Aceștia sunt diferiți de ”Adunare” pentru că ei sunt aceia care au spus ”Da” lui Dumnezeu. Aceia care au încheiat legământ cu Domnul în apa botezului spre iertarea păcatelor lor.

Ei vor trebui să țină acest legâmânt, să nu dea înapoi, ci să persevereze pe cale până la sfârșit, ca în final să primească cununa vieții de la Domnul Isus.

III – Ucenicii

Aceștia sunt cei ce vor să se refacă, să se restaureze, iar acest lucru se realizează prin mijloacele harului: Stăruința în cuvânt (învățătura apostolilor), stăruința în părtășie (legătura frățească), stăruința în Cina Domnului, și în rugăciuni. Fapte 2,42.

Există diferență între membru și ucenic, datorita lui Simon vrăjitorul din Fapte 8,20-21. Aici Simon se botezase, dar el nu începuse să se refacă prin studiu, părtășie, sfințenie (Cină), rugăciune. El cerea bani ca să primească și el putere să facă ce făcea Petru. Petru îl mustră aspru că el nu are paste cu ucenicii.

Se poate vedea ușor că cei ce nu participă la astfel de activități în biserica locală nu cresc chiar în ani de zile. Întradevăr să vii la studiu, rugăciune, părtășie ia timp, energie, implică neînțelegeri, fricțiuni și împăcări, dar în mod duhovnicesc cine își asumă toate acestea se vede clar o creștere în maturitate în asemănare cu Hristos.

IV – Slujitorii

Aceștia sunt cei ce și-au identificat darul și chemare spirituală și își întrebuințează darul, vrând să ajute și pe alții.

Aceștia veghează asupra sfințeniei personale, pentru ca să poată fi credibili și eficienți în slujirea lor, potrivit cu 1Tim. 3.

Aceștia jertfesc timp, energie asemeni ucenicilor care și ei participă la întâlniri, diferența constă în faptul că la aceste înâlniri, ei conduc cântările, studiile, îndemnrule din cuvânt s.a.

V- Conducătorii

Vreau să specific faptul că orice conducător în Hristos niciodată nu este pe primul loc, ci el totdeauna este cel mult al doilea, după Hristos.

Dar el își asumă conducerea, responsabilitatea unei lucrări în mod consacrat, el adesea este dedicat acestei lucrări tot timpul, cum sunt aposolii, păstorii etc. Dar nu este neapărat să nu facă decât asta, și Pavel avea alt servici pentru susținere, dar sunt consacrați.

Aceștia devin slujitori între slujitori, așa cum apostolul Pavel slujea pe Timotei, Tit, și alții care erau ei la rândul lor episcopi, păstori. Astfel, conducătorii se ridică să slujească atât pe creștini, cât și pe alți lucrători, ei devin cănducători în generația lor pentru Hristos. Este forma cea mai înaltă de slujire a lui Hristos.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Dragi frați și surori, sper că vă găsesc bine cu aceste cuvinte!

Am ajuns cu studiul Vechiului Testament în cartea Deuteronom. Cartea aceasta este așa de relevantă pentru zilele noastre, cum a fost și în vremurile Domnului Isus, la 1500 de ani de când a fost scrisă. Domnul în ispitirea din pustie a citat doar din cartea Deuteronom. Era un rezumat al legii, o carte de vârf în concepția poporului Israel.

v.4. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn! – În țara Canaan oamenii credeau că sunt mai mulți, dar ei trebuia să știe că nu era adevărat. În realitate nu era decât un singur Dumnezeu. Moise vroia să îi încredințeze și să nu mai stea în dilemă, să nu se mai lase ispitiți, să câștige timpul ascultând de Acest singur Dumnezeu. Nici nouă astăzi Dumnezeu nu ne spune alt lucru: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona! Pentru alții pântecele este dumnezeul lor. Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele! Cu toate acestea, mulți aleargă de dimineață până seara după tot felul de dumnezei, măcar că nu conștientizează asta. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!

v.5. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta! – Este cea mai mare poruncă! Domnul nu a adăugat mult la asta, decât pe iubirea de semen. Cele zele porunci se înpart în două, pentru Dumnezeu și pentru oameni. Însă ceea ce învață Moise sunt câteva lucruri concrete, practice: să citești scripturile de două ori pe zi – la sculare și sa culcare. Dacă nu ne obișnuim să facem asta, nu vom progresa. Să vorbim celor din jurul nostru. Atunci erau copii, nepoții, robii. Acum sunt cei de astăzi. Orice vorbiți, faceți-o din perspectiva lui Dumnezeu și așa vestiți evanghelia.

Fraților să facem aceste lucruri, să strângem rândurile, să ținem aproape! Venirea Domnului bate la uși! El nu s-a schimbat, se așteaptă ca să îl urmăm cu credincioșie!

Domnul să ne ajute să împlinim tot ce spune Domnul, ca să ne adunăm comori în ceruri! Amin!