”Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” 1Corinteni 10,13

În textul acesta apostolul Pavel ne spune că ispitele și încercările sunt greutăți, dar niciodată de netrecut:

• Nici una nu este peste puterea noastră – ci Dumnezeu totdeauna le trimite, le îngăduie potrivit cu puterea noastră. Poate o încercare îți pare grea, un lucru e sigur, nu este peste puterea ta. Nu descuraja! Ea este totdeauna sub puterea ta, adică să o poți răbda! De aceea îndrăznește! Este ca un lucru sigur, de care biblia vrea să nu ne îndoim.
• Întotdeauna este un mijloc ca să ieșim din ea – niciodată nu este fără ieșire. Satan asta vrea să crezi, că nu mai ai ieșire. Oricât de întunecată ar părea o problemă, un lucru e clar, nu este fără ieșire. Cât va mai fi har pe pământ, mereu va fi o ieșire! Este un lucru de migală, este adevărat, ca să cauți ieșirea, dar ea este! Este un lucru te timp ca să o găsești, dar ea este!

Dacă știi aceste două lucruri ar trebui să ai pace, să știi că lucrurile sunt stabile și rezonabile, trebuie să fii și tu silitor și să le rezolvi. Ai două asigurări, sunt alese de Dumnezeu cum trebuie, și au soluții toate. Ce vrei mai liniștitor de atât? Să fim mulțumitori și muncitori, să nu disperăm niciodată orice ar fi, mereu să alergăm la Hristos, să ne ierte de păcat, daca avem, sau să ne dea Duhul Sfânt ca să vedem calea. Să facem acea muncă migăloasă, în care să găsim soluția, pentru asta trebuie cercetare, trebuie studiu, analiză peste analiză, după analiză uneori. Asta este! Este mai costisitor, dar dacă știi că totdeauna este o ieșire, cum vrei mai mult respect pentru munca ta? Caută, că vei găsi!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Florin Stoica

Duminica aceasta am fost îndemnați să ne rugăm pentru familiile noastre, pentru înțelepciune în educarea copiilor noștri. De aceea voi veni cu câteva îndemnuri pentru educarea copiilor noștri.

În casele creștine există un mare avantaj al prezenței cuvântului lui Dumnezeu, însă nu suntem scutiți de erori, cel rău are metodele lui în a face pe creștini să greșească în educația copiilor. Iată în continuare câteva greșeli, erori pe care creștinii le fac în educația creștinului.

1. Moralitatea – aceasta nu este o metodă rea în sine, deci trebuie să o folosim, dar trebuie să știm că nu este suficientă. Moralitatea e bună, dar ea se bazează pe puterile omului, iar omul prin puterile lui nu se poate schimba niciodată. ”Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.” (Ieremia 2:22) Atunci care este soluția? Soluția este Evanghelia lui Hristos. Prin ea suntem născuți din nou și primim Duhul Sfânt. Acestea sunt adevăratele soluții pentru noi.
2. Conducerea deficitară – asta presupune ideea că tatăl este capul familiei. Acest lucru poate fi și adesea este interpretat greșit, făcând din ceilalți membrii ai familiei slujitori ai tatălui. Acum, slujitori sunt, dar ai lui Dumnezeu. Faptul că tatăl este capul familiei, asta implică să fie cel dintâi, modelul slujirii lui Dumnezeu în familia lui. Aceasta este perspectiva corectă asupra conducerii.
3. Determinismul – acest concept pleacă de la Proverbe 22,6 care spune: ”Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Acest text este un proverb și nu o profeție. Când citim biblia trebuie să ținem cont de specificul fiecărei cărți. Acest text spune că așa se poate întâmpla, dar nu că întotdeauna se întâmplă așa. Deci ce este greșit cu acest determinism? Trebuie să învățăm pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, dar de asemenea, dacă el niciodată nu se întâlnește cu Hristos, el are șansa să nu meargă niciodată pe calea lui Dumnezeu. Prin Evanghelie și Harul lui Dumnezeu versetul acesta poate deveni realitate.
4. Ipocrizia – asta înseamnă să pretinzi ceea ce nu ești. Când nu poți să faci un lucru pe care în spune Dumnezeu, trebuie să stai în fața lui Dumnezeu și să îl rezolvi potrivit Cuvântului, mărturisind, spălând și îndreptând acel lucru. Altfel tu nu vei putea să îți ridici familia mai sus decât ești tu. Ipocrizia este cea care îți sugerează să te ascunzi pe tine, și să înveți pe alții ce este corect. Să ne ferim de acest lucru, este păcatul cel mare al celor credincioși. Să ne îndreptăm cu adevărat, dacă vrem să scăpăm de această ispită.

În încheiere vreau să spun că Hristos și Evanghelia Sa este soluția lui Dumnezeu pentru noi, cât și pentru copii noștri. Evanghelia nu este doar o poartă de început, despre care apoi nu mai vorbești, ci ea este mesajul care întreține viața noastră, ea ne spune că fără Hristos nu putem face nimic, ea ne spune că prin nașterea din nou, toate lucrurile se fac noi, cele vechi se duc. Evanghelia nu ne învață doar răscumpărarea prin Hristos, ea are mult mai multe învățături. Ea ne învață că dacă este cineva în Hristos el a primit har care îl întărește până la sfârșit, îl duce înainte în siguranță dacă este în legământ cu Hristos. Aceasta este calea care ne dă nouă putere să perseverăm până la sfârșit cu bine!

Domnul să ne ajute să ne bazăm pe Evanghelia Domnului Isus în toate aspectele vieții noastre!

Învierea Domnului Isus a marcat cel mai mult biserica primară astfel încât mesajul lor principal era despre înviere.

Învierea dovedea supremația lui Hristos asupra morții, biruința Lui și dovada răscumpărării noastre.

Supremația Domnului Isus se vede prin faptul că odată înviat, El nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. (Romani 6,9) Acest lucru ne arată că ceea ce a făcut Isus nu mai are cale de întoarcere, și aici este vorba de viață, de veșnicie. Așa vom fi și noi dacă păstrăm până la sfârșit credința în Hristos!

Biruința Domnului Isus prin înviere se vede prin faptul că răutatea oamenilor și a celui rău a fost înfrântă. De acum omul nu mai are ce să facă. Domnul Isus deși era printre ei, era ca ei, El era superior lor, putea apărea și dispărea, putea trece prin ziduri. Era mai presus de ei, era întru-un trup de slavă. Domnul a obținut biruința totală asupra celor răi.

Învierea Domnului Isus este dovada răscumpărării noastre. Prin învierea Lui se dovedește faptul că am fost socotiți neprihăniți Romani 5,25. El după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. (Evrei 9,12) Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. (Evrei 9,14)

Dacă privim moartea și învierea Domnului Isus din perspectiva mântuirii noastre vedem adevărata ei valoare. El a făcut asta pentru că ne-a iubit și pentru că această cale era singura pentru ca noi să putem fi mântuiți de justiția dreaptă a lui Dumnezeu.

Lăudat să fie Dumnezeu!

Legendă:

Hristos

Domnul Isus a venit pe pământ a trăit o viață fără păcat, a vestiti calea mântuirii, a murit și a înviat pentru păcatele oamenilor, apoi a încredințat ucenicilor mandatul câștigării de suflete.

Domnul Isus este centrul bisericii Sale, biserica este trupul Său, toate categoriile de slujitori sunt ancorați în El, atât noii convertiți cât și conducătorii în Hristos. El ține totul, fără El nu există biserica creștină.

I – Adunarea

Aceștia sunt toți oamenii dintr-o adunare, care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, credincioși sau necredincioși. În adunare cei necredincioși întreabă ca în Fapte 2,37 : ”Ce să facem?”.

Aici au venit la locul potrivit, pentru că din biserica lui Hristos se poate ajunge în Împărăția lui Dumnezeu prin pocăință și credință oficiind acest lucru în actul botezului.

II – Membrii

Aceștia sunt diferiți de ”Adunare” pentru că ei sunt aceia care au spus ”Da” lui Dumnezeu. Aceia care au încheiat legământ cu Domnul în apa botezului spre iertarea păcatelor lor.

Ei vor trebui să țină acest legâmânt, să nu dea înapoi, ci să persevereze pe cale până la sfârșit, ca în final să primească cununa vieții de la Domnul Isus.

III – Ucenicii

Aceștia sunt cei ce vor să se refacă, să se restaureze, iar acest lucru se realizează prin mijloacele harului: Stăruința în cuvânt (învățătura apostolilor), stăruința în părtășie (legătura frățească), stăruința în Cina Domnului, și în rugăciuni. Fapte 2,42.

Există diferență între membru și ucenic, datorita lui Simon vrăjitorul din Fapte 8,20-21. Aici Simon se botezase, dar el nu începuse să se refacă prin studiu, părtășie, sfințenie (Cină), rugăciune. El cerea bani ca să primească și el putere să facă ce făcea Petru. Petru îl mustră aspru că el nu are paste cu ucenicii.

Se poate vedea ușor că cei ce nu participă la astfel de activități în biserica locală nu cresc chiar în ani de zile. Întradevăr să vii la studiu, rugăciune, părtășie ia timp, energie, implică neînțelegeri, fricțiuni și împăcări, dar în mod duhovnicesc cine își asumă toate acestea se vede clar o creștere în maturitate în asemănare cu Hristos.

IV – Slujitorii

Aceștia sunt cei ce și-au identificat darul și chemare spirituală și își întrebuințează darul, vrând să ajute și pe alții.

Aceștia veghează asupra sfințeniei personale, pentru ca să poată fi credibili și eficienți în slujirea lor, potrivit cu 1Tim. 3.

Aceștia jertfesc timp, energie asemeni ucenicilor care și ei participă la întâlniri, diferența constă în faptul că la aceste înâlniri, ei conduc cântările, studiile, îndemnrule din cuvânt s.a.

V- Conducătorii

Vreau să specific faptul că orice conducător în Hristos niciodată nu este pe primul loc, ci el totdeauna este cel mult al doilea, după Hristos.

Dar el își asumă conducerea, responsabilitatea unei lucrări în mod consacrat, el adesea este dedicat acestei lucrări tot timpul, cum sunt aposolii, păstorii etc. Dar nu este neapărat să nu facă decât asta, și Pavel avea alt servici pentru susținere, dar sunt consacrați.

Aceștia devin slujitori între slujitori, așa cum apostolul Pavel slujea pe Timotei, Tit, și alții care erau ei la rândul lor episcopi, păstori. Astfel, conducătorii se ridică să slujească atât pe creștini, cât și pe alți lucrători, ei devin cănducători în generația lor pentru Hristos. Este forma cea mai înaltă de slujire a lui Hristos.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Dragi frați și surori, sper că vă găsesc bine cu aceste cuvinte!

Am ajuns cu studiul Vechiului Testament în cartea Deuteronom. Cartea aceasta este așa de relevantă pentru zilele noastre, cum a fost și în vremurile Domnului Isus, la 1500 de ani de când a fost scrisă. Domnul în ispitirea din pustie a citat doar din cartea Deuteronom. Era un rezumat al legii, o carte de vârf în concepția poporului Israel.

v.4. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn! – În țara Canaan oamenii credeau că sunt mai mulți, dar ei trebuia să știe că nu era adevărat. În realitate nu era decât un singur Dumnezeu. Moise vroia să îi încredințeze și să nu mai stea în dilemă, să nu se mai lase ispitiți, să câștige timpul ascultând de Acest singur Dumnezeu. Nici nouă astăzi Dumnezeu nu ne spune alt lucru: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona! Pentru alții pântecele este dumnezeul lor. Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele! Cu toate acestea, mulți aleargă de dimineață până seara după tot felul de dumnezei, măcar că nu conștientizează asta. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!

v.5. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta! – Este cea mai mare poruncă! Domnul nu a adăugat mult la asta, decât pe iubirea de semen. Cele zele porunci se înpart în două, pentru Dumnezeu și pentru oameni. Însă ceea ce învață Moise sunt câteva lucruri concrete, practice: să citești scripturile de două ori pe zi – la sculare și sa culcare. Dacă nu ne obișnuim să facem asta, nu vom progresa. Să vorbim celor din jurul nostru. Atunci erau copii, nepoții, robii. Acum sunt cei de astăzi. Orice vorbiți, faceți-o din perspectiva lui Dumnezeu și așa vestiți evanghelia.

Fraților să facem aceste lucruri, să strângem rândurile, să ținem aproape! Venirea Domnului bate la uși! El nu s-a schimbat, se așteaptă ca să îl urmăm cu credincioșie!

Domnul să ne ajute să împlinim tot ce spune Domnul, ca să ne adunăm comori în ceruri! Amin!

Atunci când au adus la Domnul Isus pe un om surdo-mut, Domnul Isus a făcut anumite lucruri deosebit de alte împrejurări. I-a pus mâinile în urechi, salivă pe limbă, a suspinat, s-a uitat în sus și a spus ”Deschide-te!”.

Mai întâi vreau să subliniez că bolnavul avea o condiție specială. El nu putea să audă, dar nici nu putea să vorbească. El este o ilustrație fidelă a păcatului. Atunci când păcătuim, nu Îl mai auzim pe Dumnezeu și nici pe cei din jurul nostru, dar mai rău este că nici nu putem formula ce avem ca să cerem ajutor. Slăvit să fie Dumnezeu că pentru acel surdo-mut a mijlocit prietenii lui! Să ne înconjurăm și noi de oameni care se roagă pentru noi și noi înșine să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor după cum știe El, căci adesea nu știm cum să ne rugăm.

Domnul face toate aceste semne speciale pentru a capta atenția unui surdo-mut. Dacă ne uităm cu atenție vedem limbajul unui surdo-mut, semne cu mâinile, suspin, privire în sus, gesturi prin care comunică în general surdo-muții. Asta ne învăță pe noi că oricât de bolnavi am fi, căzuți, sau trântiți, Domnul tot așteaptă să facem și noi ceva. El va încerca să se coboare la tine jos, și o va face să știi. Tu trebuie să Îl privești și să răspunzi la ceea ce va face El.

În final înțelegem că omul a putut fii vindecat pentru că Domnul a lucrat în mod deosebit cu El, solicitându-i atenția, credința. Domnul fiecărui bolnav are să îi spună ceva, să îi ceară ceva: Ce vrei să îți fac? De când este așa? Dați piatra la o parte! Dute și să nu mai păcătuiești! Dacă nu putem ajunge la un suflet cu Evanghelia, adesea este pentru că încă nu am făcut totul, încă nu ne-am potrivit acelui suflet. Domnul așa proceda! Dacă vom face și noi așa, vom câștiga mai multe suflete!

Apostolul Pavel a învățat și el acest adevăr de la Domnul după cum spune:

”Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.” (1 Corinteni 9:19)

Să fiți binecuvântați!

Florin Stoica

Suntem la început de an și calendarul de predicare este în Geneza. Săptămâna aceasta vorbim din Geneza 28, unde Iacov vede scara cerului într-un vis.

În versetul 10 vedem mai întâi că Iacov fugea de mânia lui Esau – De aici deducem că ceea ce facem astăzi dictează viitoul nostru. Iacov era singur într-un câmp și urma să doarmă cu capul pe o piatră, de ce? Pentru că faptele lui îl adusese aici. Să luăm seama la ceea ce facem, că atungi când facem rău, viitorul nostru este mai limitat, când facem bine, suntem mai liberi. Iacov era limitat să nu mai doarmă în casa tatălui său, pentru că greșise înaintea lui Esau.

În versetul 12 avem vizul lui Iacov – Din visul acesta învățăm în primul rând că cerul și pământul nu sunt fără o legătură între ele. Există o cale spre cer, Isus Hristos! Sunt oameni care trăiesc de ca și cum pământul nu mai are nici o șansă, nici o legătură cu cerul. Acest lucru nu este adevărat, trebuie doar să căutăm din toată inima. Apoi vedem îngerii urcând și coborând. Asta ne arată că Dumnezeu își trimite zilnic slujitorii lui să lucreze pentru cei ce sunt pe calea mântuirii, noi însă trebuie să îi identificăm și să îi urmăm.

În versetul 13 Dumnezeu îi vorbește lui Iacov – Pământul acesta ți-l voi da ție! Trebuie să spunem că nu îl dăduse nici lui Avraam, deși îi promisese, nici lui Isaac, nici lui Iacov avea să nu i-l dea, și 400 de ani fii lui nu îl primesc, dar… după 440 de ani prin Iosua Dumnezeu își împlinește făgăduința! Chiar dacă întârzie, ceea ce ți-a spus Dumnezeu, așa va fi, să nu te îndoiești niciodată! I-a primis că sămânța lui fa fii ca pulberea pământului. Din nou subliniem că evreii niciodată nu au fost mulți pe pământ, dar… de la Hristos în sus, cei ce se numesc fii lui Iacov spirituali, dar reali, sunt ca pulberea pământului pe pământ, mai numeroși decât poporul Chinez.

În versetul 20-22 Iacov face un jurământ lui Dumnezeu – Dacă Dumnezeu îl va păzi, dacă Dumnezeu va îngriji de el, și dacă Dumnezeu îl va duce în pace în casa tatălui său, atunci se va preda pe de plin lui Dumnezeu. Adică Domnul va fi Dumnezeul lui. Fraților, de fapt, atunci când ne predăm Domnului, doar atunci noi primim protecție cu adevărat: Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. (Ioan 10:28), atunci primim cele necesare: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33) și atunci vom ajunge în casa tatălui nostru: În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. (Ioan 14:2)

Să ne predăm deplin lui Dumnezeu!

Dragi frați și surori,

suntem la început de an 2016. Ași vrea să întăresc ce este cel mai important pentru fiecare dintre noi potrivit cuvântului. Dumnezeu ne-a dat multe făgăduințe în cuvântul Său și toate în El sunt ”da” și ”Amin”. (2Corinteni 1,20) Viteza cu care aceste făgăduințe se împlinesc în viața noastră depinde de patru lucruri în general (Fapte 2,42):

Cuvântul – Fiecare biserica are o metodă de citit, un principiu, un plan. Vă propun anul acesta să citim cu toții cel puțin cinci capitole pe zi. Cei ce vor mai mult, sunt liberi să o faca. Dacă vom citi în felul acesta, mintea noastră se va umple de gândurile lui Dumnezeu, vom fii mai tari în ispite și în îngrijorări, vom lua decizii mai înțelepte! Aceste capitole pot fi citite în cincisprezece minute, aproximativ. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.(Coloseni 3:16)

Părtășia – Frații mei, nu este bine să nu venim vinerea tot anul la biserică! V-o spun cu dragoste și respect. Nu este bine că sunt îngăduitor cu asta. Ar trebui să venim fiecare măcar înaintea Cinei vineri la rugăciune! Felicit pe cei de lucrează în schimburi, iar când pot vin la adunare! Dacă vii duminică dimineața și nu vii seara, personal, cred că nesocotești închinarea pe care ai avut-o dimineață! Nu duci la bun sfârșit ce ai început de dimineață cu Dumnezeu! Nu vorbesc aici de excepții, sau deplasări din oraș. O mare binecuvântare sunt cei implicați în diverse grupe mici, felicitări! Părtășia este iubirea de frați, este porunca aceea specială încredințată ucenicilor – Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13:34)

Frângerea pâinii – Asta presupune sfințenie. Să veghem asupra noastră să nu păcătuim sub nici o formă. Binecuvântările sunt valabile doar pentru aceia ce trăiesc în ascultare și curăție. Să nu ne mâniem, să nu cârtim, să luăm toate lucrurile ca din mâna lui Dumnezeu și să lăsăm în cele din urmă toate lucrurile în mâna lui Dumnezeu, să nu ne încărcăm cu un păcat din pricina altora. Să facem voia lui Dumnezeu în toate lucrurile, dar să lăsăm rezultatele în seama lui Dumnezeu. Dumnezeu va răsplăti tuturor la fir de păr. Să nu fim nemulțumiți și să ne ferim de cei răi! Să nu uităm ce ne spune Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”! (1 Petru 1:16)

Rugăciune – Rugăciunea este puterea credinciosului. Studiul este slovă moartă dacă nu este rugăciunea. Rugăciunea nu înseamnă nici o acțiune, ideea este să facă Dumnezeu ceva pentru noi. Important este cât stai înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu i-a spus lui Petru ce să facă atunci când se roagă, l-a întrebat doar atât: „Simone… Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?” (Marcu 14:37) Dumnezeu înțelege și cuvintele, atitudinile și suspinurile noastre. Haideți să ne propunem în anul acesta ca fiecare din noi, să ne rugăm cel puțin un ceas. Cine dorește, poate să împartă acest timp, dar eficiența maximă este să fie un ceas legat. Găsiți-vă timpul potrivit, dimineața, sau seara, sau la prânz undeva, dar să fiți într-un loc ferit, în care să nu puteți fi deranjați măcar un ceaș. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii. (1 Petru 4:7)

În lipsa acestor lucruri, Dumnezeu uneori intervine cu necaz, încercare, pentru a ne apropia de Sine și ca să nu fim judecați odată cu lumea. (1Cor. 11, 30-32) Binecuvântarea e mai bogată atunci când avem un duh de bunăvoință.

Este bine ca relația noastră cu Dumnezeu să fie concretă, măsurabilă, palpabilă, de aceea am căutat să fiu cât mai explicit. Vremurile sunt așa de tulburi la nivel internațional, cea mai bună reacție din partea noastră este să ne apropiem și mai mult de El. …cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe! (Apocalipsa 22:11)

Domnul să vă binecuvinteze pe toți!

Cu dragoste în Hristos,

Florin Stoica

În pilda semănătorului Domnul Isus ne îndeamnă să facem câteva lucruri cu viața noastră spirituală:

În primul rând ne învață să nu fim indiferenți– aceasta este sămânța căzută la margine de drum, pe care au venit și a luat-o păsările. Să nu avem inima tare, în așa fel ca sămânța cuvântului să nu pătrundă în noi, astfel păsările să vină să o fure. Dacă nu primești cuvântul în tine, vor veni gânduri, oameni, ocazii care vor face să dispară acel cuvânt sădit în tine.

În al doilea rând să nu fim superficiali – dacă tot primim cuvântul, să nu îl primim ieftin și ușor. Sămânța căzută între stânci a încolțit, dar pentru că nu avea rădăcini adânci, când a ieșit soarele s-a ofilit. Acesta este entuziasmul ușor. Să nu fim așa cu Dumnezeu, dacă tot primim ce spune el, să o facem până la capăt, și când va fi bine și când va fii mai greu.

În al treilea rând să nu fim prinși cu lumea – aceasta este sămânța căzută între spini, unde sămânța nu a putut să crească, pentru că îngrijorările și poftele lumii au înecat-o. Tu poate vrei să mergi cu Dumnezeu, dar dacă nu te dezlegi de lume, ea te va ține legată cu sarcinile și legăturile ei așa încât să nu mai poți să aduci rod pentru Dumnezeu.

În cele din urmă să aducem roadă în răbdare – sămânța căzută în pământ bun aduce roadă în răbdare. Să fim încredințați că am găsit Calea. El, Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Să rămânem ferm alipiți de El, astfel ca la vremea potrivită să fim plin de roada sfințeniei și a uceniciei.

Să fiți binecuvântați!

Florin Stoica